Screeningul pentru cancerul colorectal, extins la nivel național

Screeningul pentru cancerul colorectal, extins la nivel național

Programul de screening pentru cancerul colorectal se va extinde la nivel național de la începutul anului 2026. Este al doilea cancer ca frecvență mondială și pe loc secund în ceea ce privește mortalitatea în rândul pacienților oncologici, atât în lume, cât și în România. Screeningul se face în două etape și are menirea de descoperi boala într-o fază incipientă, pentru ca aceasta să poată fi tratată din timp. Specialiști de la noi, dar și din patru țări europene au dezbătut acest subiect, dar și noutăți din domeniul în gastroenterologie în cadrul celei de-a treia ediții a conferinței dedicată noutăților din acest domeniu care are loc zilele acestea la Cluj-Napoca.

Distribuie