Ecoendoscopia

Ce este ecoendoscopia?

Ecoendoscopia, denumită și ecografia endoscopică, reprezintă o tehnică imagistică revoluționară de diagnostic, folosită și în scop terapeutic, utilizată în mai multe ramuri ale medicinii pentru a evalua și analiza diverse boli în faze incipiente sau severe, și chiar pentru a preleva biopsii din organismul pacientului. Ecoendoscopia este fuziunea dintre endoscopie și ecografie, îmbinând avantajele ambelor metode pentru a obține în timpul investigației un diagnostic cât mai exact și complet.

Ecoendoscopia funcționează pe baza principiului de explorare ecografică, prin reflexia ultrasunetelor în organe. Se obține o imagine a leziunii examinate similară cu tomografia computerizată, dar cu o precizie sporită.

În plus, în afară de  vizualizarea leziunilor examinate, ecoendoscopia oferă și posibilitatea efectuării  biopsiilor, sub control ecografic permanent, cu o rată foarte mică de complicații, din zone ale organismului care nu pot fi abordate prin alte metode de diagnostic (ecografie sau computer tomografie), cum este de exemplu pancreasul, mediastinul sau spațiul retroperitoneal.

Cum ne pregătim pentru ecoendoscopie?

Orice endoscopie digestivă superioară, inclusiv ecoendoscopia, se realizează doar cu stomacul gol. Astfel:

Dacă examinarea se realizează în cursul dimineții :

  • Pacientul va putea mânca doar în seara zilei precedente și nu va mânca nimic în dimineața examinării.

Dacă examinarea se realizează  după-amiază :

  • Pacientul va putea mânca doar în dimineața din ziua examinării , astfel încât să existe un interval liber de cel puțin 6-7 ore între ultima masă și momentul examinării.

Înaintea examinării trebuie precizate istoricul bolii și eventualele alergii cunoscute de către pacient.

La pacienții care iau un tratament anticoagulant sau antiagregant vor fi stabilite măsuri de precauție suplimentară.

Dacă va fi efectuată o puncție-biopsie fin aspirativă , este necesară efectuarea unei hemoleucograme și a unei coagulograme.

Cum se realizează  ecoendoscopia?

Procedura durează între 15 și 30 minute.  Ecoendoscopul este un endoscop care prezintă la extremitatea  sa un transductor ecografic, cu care sunt produse ultrasunetele pentru imaginea ecografică și o cameră video care trimite imaginea endoscopică înregistrată la monitor, similar unei gastroscopii sau colonoscopii.  Astfel, din interiorul tubului digestiv, se realizează  examinarea ecografică.

Pacientul este aşezat pe partea laterală stângă a corpului, având în cavitatea bucală o piesă de protecţie pentru endoscop. Examinarea nu este dureroasă şi nu împiedică respiraţia, întrucât căile aeriene rămân libere.

În scopul creșterii confortului pacientului, ecoendoscopia digestivă superioară necesită administrarea unui  sedativ ușor, care nu adoarme complet pacientul, sau a unui anestezic general  care adoarme pacientul, sub supravegherea medicului anestezist. În plus, se realizează anestezierea locală a faringelui. Ecoendoscopul pătrunde prin  esofag, stomac  până în duoden. Uneori pot fi necesare prelevări de țesuturi (prin puncție fin aspirativă) dacă examinatorul consideră necesar.

După efectuarea procedurii, pacientul nu trebuie nici să mănânce, nici să consume lichide timp de o jumătate de oră. Dacă pacientul resimte discomfort după procedură poate fi administrat un antialgic minor.

Cine trebuie să efectueze ecoendoscopie?

Ecoendoscopia este indicată pentru :

  • Pacienții cu suspiciune de cancer de pancreas sau pancreatită cronică pseudotumorală ( cu sau fără puncție fin aspirativă)
  • Pacienții cu leziuni chistice de pancreas, conform indicației medicului gastroenterolog
  • Pacienții cu suspiciune de litiază a căilor biliare nevizualizată prin alte metode
  • Pacienții cu pancreatite acute repetate de cauză neprecizată
  • Stadializarea tumorilor maligne esofagiene, gastrice, biliare, rectale
  • Investigarea tumorilor benigne esofagiene, gastrice, rectale
  • Investigarea fistulelor perirectale și a abceselor perirectale
  • Biopsierea tumorilor mediastinale, ganglionilor mediastinali și retroperitoneali

Care sunt complicaţiile ecoendoscopiei?

Complicațiile ecoendoscopiei diagnostice, fără puncție fin aspirativă, sunt similare cu ale gastroscopiei. Efectuarea puncției fin aspirative la nivelul pancreasului se poate asocia cu  pancreatită acută (1-3%, mai frecvent la puncția leziunilor chistice), dar riscul de hemoragie este minim în condițiile unei coagulograme normale. Minim discomfort, de scurtă durată, poate fi resimțit după efectuarea ecoendoscopiei.

Cine realizează ecoendoscopie la Clinica Gastro Med ?

Prof. Dr. Andrada Seicean , are o vastă experientă in acest domeniu (15 ani si mii de proceduri efectuate). Astfel, realizarea ecoendoscopiei în Clinica Gastro Med vă permite o examinare performantă, în condiții de siguranță și confort, cu aparatura  de ultimă generație Full HD și tehnologie NBI (narrow-band imaging) Olympus EVIS EXERA III și ecograful, vârf de gamă, Aloka F 75.

Vă așteptăm!

Echipa Gastro Med