Consultatii chirurgia laparoscopică avansată

Chirurgia laparoscopică avansată se referă la acea parte a chirurgiei minim invazive prin care se abordează laparoscopic o serie de boli ce presupun gesturi operatorii mai complicate. Dacă, de exemplu, pentru tratarea litiazei biliare este nevoie de o operație de colecistectomie laparoscopică pe care să știe s-o facă orice medic rezident, pentru tratarea obezității, cancerului colorectal, diverticulozei colonice, herniei hiatale, refluxului gastroesofagian, achalaziei, herniei inghinale, eventrației, unele afecțiuni ale splinei și pancreasului, unele boli ginecologice, etc., este nevoie de un chirurg cu experiență în chirurgia laparoscopică avansată. Printre beneficiile chirurgiei laparoscopice se numară minimizarea cicatricilor si acuzelor dureroase, mobilizare precoce, ileus postoperator de scurta durată, risc scazut de infecții si perioadă rapidă de recuperare. Dr. Radu Seicean, expert in operații laparoscopice, a efectuat primele operații de acest tip pentru tratarea cancerului colorectal folosind tehnici moderne si tehnologii de ultimă oră, obținând rezultate excelente. Noi dorim sț venim in ajutorul pacientilor, oferind diagnosticare precoce, tratamente si intervenții individualizate potrivite fiecărui pacient.

Cancerul de colon (se dezvolta in interiorul colonului) si cancerul rectal (se dezvolta in interiorul rectului), apar sub forma unor polipi de mici dimensiuni (o excrescenta in interiorul colonului). In stadiul initial, cancerul colorectal este asimptomatic, dar odata cu agravarea bolii, simptomele apar sub forma de sangerari in scaun, dureri abdominale, constipatie sau diaree. Metoda de detectie a cancerului colorectal se face printr-o procedura de rutina, denumita colonoscopie. Colonoscopia reprezinta in momentul actual metoda cea mai eficienta de examinare a colonului, permitand vizualizarea oricarei neregularitati sau leziuni in colon si realizarea de biopsii. Cancerul colorectal este cel mai adesea tratat prin operatii pentru indepartarea tumorii si eventual prin chimioterapie si radiatii.

Hernia hiatala apare in momentul in care partea superioara a stomacului este impinsa in cavitatea toracica, prin diafragma (peretele muscular ce separa cavitatea toracica de abdomen), printr-un orificiu numit hiatus (o deschizatura in diafragm). Majoritatea oamenilor care sufera de hernie hiatala nu au simptome, dar sunt cazuri in care hernia hiatala se manifesta prin arsuri localizate in epigastru (pirozis), disfagie ( dificultatea inghitirii alimentelor), odinofagie (durere la inghitire), gat uscat, tuse, raguseli, eructatii (ragait), regurcitatii acide sau alimentare, tulburari respiratorii si/sau cardiace. In cazul in care hernia hiatala devine un pericol pentru pacient, este necesara efectuarea unei operatii, cea mai des folosita fiind operatia laparoscopica (operatie minim invaziva). Operatia consta in realizarea unor incizii (5-10 mm) in abdomen, pentru introducerea laparoscopului, ce permite vizualizarea interiorului abdomenului.

Pancreasul are rol digestiv, aflandu-se in spatele stomacului, si producand produce enzime digestive si insulina. Pancreasul este format din doua tipuri de tesuturi: pancreasul exocrin si pancreasul endocrin.  Una dintre afectiunile cele mai grave a pancreasului este cancerul pancreatic, cel mai comun tip fiind cancerul pancreasului exocrin (ce apare mai frecvent in capul pancreasului), cunoscut si sub denumirea de adenocarcinom pancreatic. Cancerul pancreatic se dezvolta si se raspandeste rapid, fiind dificil de diagnosticat, astfel incat gradul de mortalitate este ridicat. In stadiul avanstat, simptomele cancerului pancreatic se manifesta prin ingalbenirea pielii, scaun deschis la culoare, urina inchisa la culoare, durere abdominala, scadere inexplicabila in greutate si oboseala. Factorii de risc ce duc la aparitia cancerului pancreatic sunt fumatul, obezitatea, viata sedentara, pancreatita, diabetul.

Singurul tratament curativ este interventia chirurgicala, ce implica indepartarea tumorilor canceroase si transplantul de pancreas. Interventiile chirurgicale efectuate pe pancreas sunt rezectii ale zonelor afectate de tumorile benigne sau maligne. Operatia se realizeaza prin rezectia (extirparea) capului pancreatic. Interventie chirurgicala este cunoscuta sub denumirea de duodenopancreatectomie (procedura Whipple). Canalul coledoc si vezicula biliara, duodenul, si o parte din stomac sunt indepartate, deoarece acestea sunt vascularizate prin aceasi artera ca si capul pancreasului. Dupa interventia chirurgicala, este important ca pacientul sa revina la consultari regulate pentru depistarea din timp a unei posibile recidive, evaluarea starii post-operatorii a pacientului si oferirea de suport psihologic. In cazul tumorilor localizate in coada pancreasului, rezectia acestora se poate face sip e cale laparoscopica.

In cazul herniilor, afectiune des intalnita, Dr. Radu Seicean a perfectionat si aplicat tehnici moderne in chirurgia herniilor si eventratiilor, cu rezultate excelente, utilizand echipamente medicale si tehnici chirurgicale de ultima generatie.

Hernia se manifesta prin iesirea unui organ din cavitatea abdominala printr-un orificiu. Factorii de risc ce duc la aparitia herniilor sunt obezitatea, eforturile mici si repetate, bronsitele cronice, constipatiile cronice. Eventratia este o hernie ce se datoreaza unui traumatism abdominal sau unei interventii chirurgicale, aparand sub forma unei umflaturi sub piele. Factorii de risc ce pot duce la aparitia eventratiei sunt cresterea in greutate, sarcina si ridicarea de greutati.

Singurul tratament in cazul eventratiilor este interventia chirurgicala. Procedeul laparoscopic se efectueaza prin realizarea unor mici incizii (max. 12 mm), pentru prinderea unei proteze (plase) cu rol de intarire a peretelui abdominal cu ajutorul unor agrafe speciale spiralate si a unor fire. In acelasi timp, proteza are si rolul de prevenire a recidivei.