- Ce este boala de reflux gastroesofagian?
Boala de reflux gastroesofagian reprezintă o afecțiune cronică produsă de întoarcerea conținutului gastric și duodenal în esofag, determinând apariția simptomelor, asociată cu sau fărăleziuni esofagiene. Aproximativ o tremie din populație experimentează simptome de reflux.
- Care sunt principalele simptome ale bolii de reflux gastroesofagian și cât de ușor poate fi confundată cu alte afecțiuni?
Principalele simptome tipice ale bolii de reflux gastroesofagian sunt arsurile retrosternale sau pirozisul și regurgitațiile, adică refluarea conținutului gastric în cavitatea bucală, fără efort de vărsătură. Izolate sau asociate, acestea apar adeseori după mesele abundente și se pot agrava noaptea.
Alte simptome sunt cele atipice: durere toracică noncardiacă, care poate mima o patologie cardiacă precum infarctul miocardic, simptome pulmonare datorate aspirației (tuse, astm), simptome laringiene, de tipul disfonie (răgușeală), sughiț cronic, sialoree (salivație din abundență), eroziuni dentare, senzație de nod în gat.
Important de menționat sunt simptomele de alarmă ce impun suplimentar explorări endoscopice: scădere importantă în greutate, disfagie/ odinofagie-adică dificultate respectiv durere la inghitire, hemoragia digestivă superioară, anemie.
- Care sunt principalele cauze de apariție a acestei boli? Ce factori cresc riscul/predispoziția la apariția bolii de reflux gastroesofagian?
Principala cauză pentru refluxul gastroesofagian este contracţia insuficientă a sfincterului esofagian inferior şi relaxarea patologică tranzitorie a acestuia, care permit refluarea conținutului gastric in esofag
Cei mai importanti factori de risc ai bolii de reflux gastro-esofagian sunt: obezitatea, fumatul, hernia hiatală, sarcina De asemenea, alcoolul sau consumul unor alimente precum: citrice, ciocolata, băuturi cu cofeină, grăsimi, prăjeli, ceapa și usturoi, arome mentolate, condimente, roșii ori administrarea unor medicamente pot provoca simptomatologie de reflux.
- Care sunt principalele complicații ale bolii de reflux gastroesofagian și ce investigații sunt necesare pentru diagnosticare?
Boala de reflux gastroesofagian se poate complica cu :
- esofagita de reflux (esofagita peptica) – cel mai frecvent
- ulcer esofagian, ce poate determina hemoragie digestiva
- stenoze esofagiene peptice
- esofag Barrett (leziune premaligna, cu risc de dezvoltare a adenocarcinomului esofagian)
In majoritatea cazurilor diagnosticul este unul clinic, pe baza simptomelor și a istoricului medical. Testele diagnostice sunt rezervate cazurilor care nu raspund răspund la tratament medical sau pacientilor cu semne de alarmă sau manifestări extraesofagiene.
- Endosocpie digestive superioară- identifică leziunile mucoasei esofagiene induse de reflux, complicațiile bolii și permite prelevarea de biopsii în cazul zonelor suspecte si excluderea altor cauze;
- pH-metria esofagiana : monitorizarea pH-ului esofagian timp de 24 ore care se indica doar atunci cand simptomatologia persista in ciuda unui tratament corect efectuat.
- In ce constă tratamentul și cât de importantă este schimbarea stilului de viata ?
Tratamentul bolii de reflux gastroesofagian se axează, în principal, pe modificarea stilului de viață și pe tratament medicamentos, numai o mică parte a pacienților necesitând tratament chirurgical antireflux.
Modificarea stilului de viață este foarte importantă în prevenirea apariției refluxului gastroesofagian. Se recomandă:
- evitarea alimentelor care favorizeaza refluxul precum: cafea, ciocolată, băuturi carbogazoase,citrice, produse mentolate, grăsimi, alcool
- evitarea meselor voluminoase
- evitarea poziției orizontale imediat după masă
- ultima masă de seară cu cel puțin trei ore înainte de culcare
- pozitia capului în timpul somnului la 30 grade
- renunțarea la fumat;
- scăderea în greutate la pacienții obezi sau supraponderali
Tratamentul medicamentos cuprinde mai multe clase de medicamente, care au ca scop fie neutralizarea acidităţii gastrice , fie inhibarea acesteia.
Medicația de elecție în bolii de reflux gastroesofagian sunt inhibitorii pompei de protoni .Din aceasta clasa fac parte preparate precum omeprazol, pantoparazol, esomeprazol lansoprazol, administrate în doza standard cu 30 minute înainte de masă.
Intervențiile chirurgicale antireflux sunt rezervate situațiilor de pacienți cu hernie hiatală mare.
Deși au fost încercate alte metode minim invazive de oprire a refluxului , rezultatele pe termen lung au fost dezamagitoare.
- Ce este cancerul pancreatic și de câte tipuri poate fi?
Printre tumorile pancreatice , cea mai frecventă- 85%- este adenocarcinomul pancreatic, care ocupă locul 4 ca și cauză de mortalitate legată de cancer și reprezintă 85% dintre neoplaziile pancreatice. Datorită lipsei unei metode de screening eficiente, doar 10-15% dintre cazuri sunt rezecabile la momentul diagnosticului. Mortalitatea este foarte crescută, supraviețuirea fiind de 6-8% la 5 ani cu tratamentele chimioterapice actuale . Există și alte tumori maligne pancreatice mult mai rare si cu prognostic mai bun, cum ar fi tumorile neuroendocrine sau adenocarcinomul chistic, adenocarcinomul cu celule acinare, , ș.a.
- Care sunt cauzele si factorii de risc?
Fumatul , diabetul , unii factori genetici cum ar fi pancreatita cronică ereditară, sindromul Lynch, sindromul cancerului de sân și ovar ereditar pot fi factori de risc. Un pacient peste 50 de ani , cu debut al diabetului zaharat, trebuie investigat pentru prezența unei tumori pancreatice. De asemenea, anumite leziuni chistice pancreatice, cum ar fi adenomul chistic mucinos sau neoplaziile intraductale mucinoase papilare, reprezintă un risc pentru cancerul de pancreas. Dacă aceste leziuni preneoplazice se identifică la timp și se tratează corespunzător, atunci prognosticul este foarte bun.
- Ce simptome are și ce complicații poate da cancerul pancreatic?
Tabloul clinic apare tardiv, este cauzat de extensia peripancreatică, iar la jumătate dintre pacienți există deja metastaze în momentul diagnosticului. Cele mai frecvente simptome sunt durerea, icterul și scăderea ponderală, dar manifestările clinice diferă în funcție de localizarea tumorii. Apariția unei pancreatite acute de cauză neprecizată poate fi revelatorie pentru o tumoră de pancreas.
Complicațiile sunt datorate în special extensiei locale a tumorii și constau în obstrucţia căii biliare principale manifestată prin icter şi angiocolită, stenoza duodenală sau hemoragia digestivă superioară prin invazie duodenală.
4. Ce analize/investigatii sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului?
Tomografia computerizată este metoda de referință, dar are limite la tumorile mici- sub1-2 cm și se asociază cu iradiere crescută.In plus , nu se recomandă biopsierea sub ghidaj CT din cauza riscului de insămânțare la nivelul organelor intraabdominale.
Ecoendoscopia este metoda de examinare preferată pentru tumorile mici, care nu a fost identificate la computer tomografie. Metoda stabilește cu precizie stadiul tumoral care va impune tipul de tratament – chirurgical sau chimioterapic . De asemenea, permite biopsierea tumorii cu un risc minim de însămânțare intraabdominala, utilă pentru diagnosticul diferențial cu alți noduli pancreatici, de pancreatită cronică de exemplu, sau în vederea chimioterapiei
Ecografia abdominală, deși la îndemână , are sensibilitate scăzută pentru leziunile pancreatice, situate foarte profund în abdomen.
- Ce presupune tratamentul, in functie de stadiul bolii?
Exista tumori rezecabile, care nu au metastaze si nu afecteaza vasele mari de sânge intraabdominale. La acestea se recurge la tratament chirurgical, deși noile studii spun că realizarea de chimioterapie preoperatorie ar aduce un beneficiu important de supraviețuire.
Dacă tumora vine în contact cu vasele mari, ceea ce împiedică obținerea unei rezecții chirurgicale curative, se preferă tratamentul chimioterapic preoperator, altfel se obține o supraviețuire după chirurgie mai bună. Pentru chimioterapia postoperatorie sau in cazul in care metastazele sunt deja prezente, se pot folosi regimuri bazate pe Gemcitabina-NAB, dar alegerea optimă a chimioterapicelor în funcție de profilul genetic al fiecărui pacient este încă studiată în trialuri care sunt în desfăsurare la ora actuală.
1.Ce este hepatita C și ce procent dintre pacienții cu hepatita C au risc de cronicizare și de ce?
Hepatita cronica C este o boala infecțioasă a ficatului cauzată de infecția cu VHC.
În 75-85% din cazuri, boala se cronicizează şi poate evolua spre leziuni hepatice grave, cum ar fi ciroza hepatică, la 10-20% dintre pacienții infectați după 20 de ani de evoluție. In momentul în care ciroza se decompensează, adica apare ascita, supraviețuirea la 5 ani se reduce la 50%. De asemenea, dintre pacienții care ajung in stadiul de ciroza hepatica, 1-4% vor dezvolta hepatocarcinom sau tumora maligna a ficatului, dificil de tratat și cu prognostic de cele mai multe ori rezervat.
Din păcate , hepatita cronică virală C este o problemă mondială de sănătate. Conform OMS, virusul hepatitei C afectează aproximativ 71 milioane de persoane, iar aproximativ 40000 de persoane mor annual din cauza consecințelor virusului hepatitei C. In Romania, datele epidemiologice de care dispunem arata o prevalenta de 2-3%, ceea ce ar însemna peste 400000 de persone infectate.
2.Cum se transmite acest virus și care sunt simptomele?
Virusul hepatitei C se se transmite prin contact direct cu sângele contaminat al unei persoane. Astfel, se poate transmite prin ace refolosite (la consumatorii de droguri), transfuzii multiple in antecedente, tatuaje, manevre medicale invazive cu ustensile reutilizate, nesterilizate. Deasemenea se poate transmite prin contact sexual neprotejat sau perinatal de la mamă infectata la făt.Nu se transmite prin contact obișnuit cu o persoană infectată. Nu se transmite prin sărut,,apă sau alimente.
Grupele de risc sunt pacientii cu boli immune, diabeticii, cei cu spitalizări multiple pentru acte chirurgicale sau cu hemodializa.
Majoritate persoanelor cu hepatită cronică C sunt complet asimptomatice sau au simptome uşoare, nespecifice precum oboseală, astenie, sensibilitate sau disconfort la nivelul hipocondrului drept , inapetenta, dureri musculare, dureri articulare.
In cazul in care infecția hepatică avansează și se instalează ciroza sau HCC, mai pot apare : scădere în greutate, acumulare de lichid la nivelul abdomenului – ascita, icter, confuzie, somnolență, hemoragie digestivă superioară.
3.Cum se face diagnosticul hepatitei cronice virale C?
Metodele de diagnostic ale hepatitei C sunt metode simple, serologice si cuprind doua teste: testul de indentificare al anticorpilor din organism și testul de determinare a incarcaturii virale si a gradului de replicare virala ARN-VHC
Acesta se poate detecta la una sau două săptămâni după infecție, în timp ce testele care depistează anticorpii pot detecta doar mai târziu infecția la 4-10 sapt de la infecție.
4.Ce presupune tratamentul hepatitei cronice virale C?
Până în anul 2011 , tratamentul disponibil era o combinație de IFN pegilat și ribavirină, un medicament antiviral, pe o durată de 24 sau 48 de săptămâni, cu multiple reacții adverse și o rată de eliminare a virusului de sub 50%.
În ultimii ani tratamentul pentru hepatita C a evoluat foarte mult. Au fost dezvoltate noi medicamente antivirale denumite antivirale cu acțiune directă- regim de tratament fără Interferon, cu eficacitate foarte mare, rata de eradicare a VHC fiind mai mare de 95%, reducând astfel riscul de deces din cauza cirozei și a cancerului hepatic. Aceste noi molecule au şi avantajul faptului că administrarea este pe cale orală, pe o durata relativ scurtă 8-12 săptămâni, cu un număr redus de reacții adverse, complianţa pacientului fiind astfel foarte bună.
In baza ultimului contact cost volum, de aceste tratamente pot beneficia gratuit pacientii adulți cu hepatita cronică virala C , indiferent de gradul de fibroză și cei cu ciroză hepatică compensată. Din păcate, dacă tratamentul împotriva virurului C a fost inițiat când pacientul era deja cirotic, virusul se elimină, dar ciroza nu mai regreseazî. Din acest motiv, urmărirea ecografică a pacientilor se face la interval de 3 luni în primul an, apoi la interval de 6 luni, deoarece riscul de dezvoltare a hepatocarcinomului este prezent in continuare.
2.Cum se poate obtine la nivel global eliminarea infectiei VHC?
Intr-adevar, se doreste eliminarea VHC din UE pana in anul 2030. In primul rand prin testare cat mai extensiva si tratamentul persoanelor positive, indifferent de gradul de fibroza hepatica. O alta masura este constientizarea populatiei pentru prevenirea transmiterii de la mama la fat si identificarea si tratarea persoanelor cu potential de transmitere a infectiei.
Ce sunt polipii colonici? Cand înseamnă cancer de colon?
Polipii sunt leziuni protruzive , nodulare care se dezvoltă în lumenul colonic. Unele dintre acestea, adenoamele, au capacitatea de a evolua la displazie și să dea naștere la celule de cancer intestinal. Dacă pacientul nu are istoric familial, progresiunea de la adenom la carcinom durează 9-10 ani. Dacă există istoric familial, carcinogeneza poate fi accelerată la 2-3 ani.
- Care sunt factorii de risc ce duc la apariția polipilor?
Factorii genetici- de exemplu istoricul familial de cancer sub 50 de ani, rude de gradul I cu un CCR, alimentația bogată în lipide si carne rosie, obezitatea, probabil fumatul reprezintă factori de risc.
- Exista mai multe tipuri de polipi? Evolutia lor este diferita în functie de tip?
Exista polipi cu potențial de transformare malignă, cum sunt adenoamele, sau polipi benigni cum sunt cei hiperplazici, inflamatori, juvenili. Aspectul este diferit la examinarea colonoscopică, ceea ce permite aprecierea polipilor care trebuie rezecați.
- Care sunt principalele metode de investigare?
Standardul de aur este colonoscopia. Exista indicatori de calitate ai colonosocpiei, unul dintre acestia fiind pregatirea dinaintea examinării care trebuie să permită evidențierea optimă a mucoasei colonice. Alte positbilitati, cum ar fi colonoscopia CT sau videocapsula, deși par atractive pentru pacient, au dezavantajul că, deși se foloseste aceeași pregătire ca și pentru colonoscopie, polipii foarte mici de sub 6 mm pot să nu fie vizualizați, iar procedura nu permite îndepărtarea polipilor gasiti, deci acești pacienți tot vor avea nevoie oricum de colonoscopie cu polipectomie.
- În ce situații se poate interveni și terapeutic, în timpul investigației, în așa fel incât pacientul să suporte o singură procedură?
La persoanele de peste 50 de ani, riscul de a prezenta polipi este de 20-30%, mai ales la bărbați. De aceea se recomandă efectuarea unei colonoscopii de screening la această vârstă dacă pacientul nu are istoric familial de CCR. In timpul colonoscopiei se pot rezeca polipii găsiți, iar pacientul va intra într-un program de supraveghere al polipilor , conform ghidurilor europene in vigoare, cu o frecvența de 1 până la 10 ani, în funcție de ceea ce s-a gasit în timpul colonoscopiei.
Dacă pacientul are istoric familial, mai ales cu rude cu CCR sub 50 de ani, medicul stabilește la ce vârstă se incepe colonoscopia.
Exista polipi colonici dificili, situați în zone mai greu accesibile( valva ileo cecala, cecul, regiunea apendiculară, perianal) sau în apropierea unor diverticuli sau polipi mari, extinși, plani. La acestia tratamentul este tot endoscopic, dar necesită o tehnică de polipectomie avansată pentru a evita posibilele complicații, de tipul hemoragiei sau perforației.