PROF. DR. ANDRADA SEICEAN

Medic primar gastroenterologie si medicină internă

Prof. Dr. Andrada Seicean a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie ″Iuliu Haţieganu″, Cluj-Napoca  șef de promoție, urmând apoi multiple stagii de specializare în centre de prestigiu din Franța și Olandafiind doctor în medicină din anul 2005. În prezent este medic primar de gastroenterologie și medicină internă, șeful secției Gastroenterologie I de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie din Cluj-Napoca.
Are activitate clinică medicală de peste 20 de ani și mii de examinări de endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică (gastroscopii, colonoscopii, polipectomii, dilatări, protezări endoscopice). Are o vastă experiență în ecoendoscopia digestivă, procedură pe care a dezvoltat-o la Cluj-Napoca pe parcursul a 15 ani, timp în care a realizat peste 7000 de examinări ecoendoscopice, în domeniul patologiei pancreatice, biliare și a evaluării tumorilor tubului digestiv.

Dr. Andrada Seicean este autor a zeci de lucrări științifice publicate în extenso, cinci cărți și zeci de capitole de carte. Este membru în Consiliul director al Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie (SRGH), al Societății Române de Endoscopie Digestivă (SRED), precum și al Asociației pentru Patologia Pancreatică din România. Este președinte al Grupului Român de Ecoendoscopie și reprezentant din partea României pentru European Group of Endoscopic Ultrasound (EGEUS). De asemenea face parte din Comitetul de elaborare a ghidurilor în endoscopie digestivă al European Society of Gastrointestinal Endoscopy (ESGE).
Cu ocazia conferințelor științifice a fost invitată în calitate de lector să susțînă peste 70 de conferințe naționale și 20 internaționale și a fost autor sau coautor la peste 100 de lucrări științifice publicate în rezumat.
Activitatea sa științifică a fost răsplătită cu numeroase premii și a fost citată în numeroase alte articole din literatură medicală de top.
Pentru CV-ul complet al  Prof.Dr. Andrada Seicean va rugam sa folosit link-ul de mai jos.